Senatorul Radu Preda – declarație politică cu privire la măsurile Ministerului Muncii și Justiției Sociale

rp

rpSenatorul social-democrat Radu Preda a subliniat, într-o declarație politică în Parlamentul României, că ministrul muncii și justiției sociale Lia Olguța Vasilescu, a finalizat implementarea a 15 măsuri guvernamentale în domeniul muncii. Printre acestea se numără creșterea stimulentului de inserție dar și a punctului d, e pensie. 

Social-democratul Radu Preda susține că Ministerul Muncii și Justiției Sociale a terminat de implementat și proiecte ce aveau termen de finalizare anul 2017. “Ministerul Muncii și Justiției Sociale a finalizat 15 măsuri în domeniul muncii și protecției sociale, asumate de Guvern prin Programul de Guvernare 2017 – 2020.

Pentru trei din cele 15 măsuri deja finalizate de minister și adoptate de Guvern, termenele stabilite inițial erau prevăzute pentru trimestrele II și III ale acestui an (Programul Prima Chirie, creșterea punctului de pensie și creșterea stimulentului de inserție). Prin HG nr. 1/2017 a fost majorat salariul minim pe economie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei. Astfel, un număr de 1.269.259 de salariați beneficiază de o creștere de 200 lei, începând cu 1 februarie 2017. Prin OUG nr.2/2017 s-a stabilit că plata însoțitorilor persoanelor cu handicap se va face integral de la bugetul de stat. Prin același act normativ s-a mai stabilit: un număr de 46.416 studenți va beneficia de creșterea burselor sociale și de merit prin creșterea fondului de burse de la 86 lei per student la 201 lei per student; studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a – II – a; majorarea pensiei minime garantate de la 400 la 520 lei, de la 1 martie 2017, pentru un număr de 1.022.168 de pensionari; majorarea punctului de pensie de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie, pentru un număr de 5.076.774 de pensionari; creșterea cu 20% a salariilor din administrația publică locală, precum și creșterea cu 50% a salariilor pentru personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, începând cu 1 februarie 2017”, a subliniat senatorul Radu Preda.

Facilități pentru angajați

Parlamentarul doljean a mai precizat faptul că prin implementarea mai multor proiecte, angajații beneficiază de un sprijin important din partea Guvernului Grindeanu, implicit a Ministerului Muncii și Justiției Sociale. “Prin OUG nr.3/2017 au fost eliminate: impozitul pe venit pentru angajații sezonieri, care sunt păstrați activi pe piața muncii tot anul, precum și plata CASS pentru veniturile obținute din investiții, de către salariați, pensionari și de către cei cu activități independente. De asemenea, prin aplicarea prevederilor Legii nr.2/2017, a fost stabilit eliminarea CASS pentru pensionari (2.252.562 de pensionari vor beneficia de eliminarea CASS) precum și faptul venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. Prin OUG nr.6/2017, a fost adoptat Programul Prima Chirie, prin care 75% din cheltuielile cu chiria și utilitățile pentru cei care își găsesc un loc de muncă, la o distanță mai mare de 50 km de domiciliu vor fi subvenționate, dar nu mai mult de 900 de lei/lună pentru fiecare angajat. Tot prin OUG nr. 6/2017 a fost aprobată creșterea stimulentului de inserție la 650 lei”, a mai menționat Radu Preda în declarația politică susținută în Parlamentul României.

sursa: lupamea.ro

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Powered by themekiller.com